Născute din pasiune pentru film și oraș, textele și imaginile reunite în acest volum reprezintă o călătorie documentată şi creativă prin Bucureștiul sălilor de cinema. Demersul nostru conjugat pornește de la o percepţie particulară ce recunoaște relația fondatoare dintre sala de cinema şi oraşul modern și susține, alăturându-se altor eforturi, recuperarea și reactivarea sălilor istorice din zona centrală.
Oscilând între eseu și cercetare istorică, demersul reprezintă, într-o societate a imaginii, o modestă contribuție la asigurarea unei vizibilităţi corespunzătoare pentru film şi spaţiului său de imersiune, sala de cinema.
Prin sondarea spaţiilor de proiecţie încă existente în București, am căutat să identificăm o topografie urbană particulară pe care sala de cinema a generat-o în ansamblul orașului în relație cu locuirea și care relevă o solidaritate interesantă, considerată de noi dintr-o perspectivă arhitectural-urbanistică și cinematografică. Apariția și expansiunea sălilor de cinema, fenomene înregistrate la scară mondială, şi-au pus amprenta în mod decisiv asupra dezvoltării oraşelor. Astfel, dinamica inter-relaţiei oraş-sala de cinema trebuie obligatoriu discutată în contextul modernităţii arhitecturale a secolului 20. Angajându-ne într-o relație subiectiv-afectivă cu filmul și orașul, prin textele prezentate în acest volum, trecem în revistă momente importante care au marcat evoluția acestui tip de proiect, prin excelență modern.
Conservarea operelor celei de-a șaptea arte presupune condiții specifice de prezentare, cât mai apropiate de cele în care au fost gândite la origine. Astfel, necesitatea unui cinematograf de artă în capitală reprezintă un adevăr axiomatic, sala de cinema, aşa cum a fost definită în cadrul modernităţii, desemnând contextul autentic, originar în care arta filmică poate fi percepută ca atare. Astăzi în București, la un secol distanţă de la apariţia primelor săli de proiecție, cinematograful de artă riscă să fie exclus din oraş în timp ce un număr important de săli de cinema – cele mai multe având statutul declarat de monument istoric - sunt închise şi se degradează ireversibil: Patria, Scala, Studio, Corso, Capitol… În lipsa unor imagini vii ale acestor locuri am încercat să schițăm o serie de idei, antrenând cititorul într-o viziune arhitecturală în care filmul ar putea juca rolul principal în procesul de regenerare a spațiului urban bucureștean. Valorificând experiența câștigată anterior în derularea proiectului cultural CineBucurești. 100 de ani de modernitate, textul de față, însoțit de imagini, continuă demersul argumentativ pentru susţinerea redescoperirii și punerii în valoare a sălilor de cinema, atât pentru calităţile lor arhitecturale şi urbanistice dar şi ca mijloc unic de conservare a filmului ca operă de artă.