Premiului Consiliului Nordic pentru Literatură (2012)   „Acesta este un roman cu potențial internațional. O compactă dramă de familie despre păstrarea tăcerii în comun. În același timp, rândurile conturează o dramă epică, ce atrage înăuntru o lume din exterior. Între aceste margini exterioare, Lindstrøm desenează portrete ale unor oameni pe care nu îi vei uita niciodată. Ea ne prezintă o poveste de dragoste fragilă și reușește să transpună în cuvinte tăcerea care îi doboară, într-un limbaj precis și sugestiv. Anne Schäffer, TARA (terningkast 6)   „Să deschizi o portiță spre celălalt și să te cuprindă frica. Să deschizi o portiță spre celălalt și să te îndrăgostești. Cu Lindstrøm, se întâmplă ambele lucruri, iar cele două experiențe se aseamănă. În ambele cazuri, portița se deschide în același timp către fantomele trecutului. Suntem bântuiți chiar de către cele mai dureroase fantome din istoria europeană: fantomele din Auschwitz. A scrie poezie după Auschwitz este un act barbar, a spus Adorno. Dar proza lui Merete Lindstrøm nu este o estetizare barbară a Auschwitzului. Este răspunsul deschis, atent și ascultător pe care îl datorăm fantomelor trecutului atunci când dau semne. Lilian Munk Rösing, Information   (…) Când el s-a întors, am pregătit cina împreună, în liniște sau într-o liniște care părea să cuprindă un sunet intens, persistent, dar de o frecvență joasă, ca o repetiție, un ecou al mașinii vecinului, mașina care fusese în funcțiune toată dimineața. Amândoi am încercat să o ignorăm, larma, cumplită, joasă, dar la fel de agasantă, insistentă. Seara am citit, fiecare pe scaunul lui, în sufragerie. Amânam momentul. Când am început iarăşi să vorbim, era doar o posibilitate. Discutând, ne vom strecura în acel spațiu, m-am gândit, unde vom regăsi totul, cine eram cu adevărat. Cine nu puteam fi. Ceea ce încercaserăm să evităm.