Considerat cel mai profund și mai nuanțat roman al lui Charlotte Brontë,   Villette , apărut în 1853, este totodată și ultimul pe care scriitoarea îl vede publicat în decursul scurtei sale vieți. Naratoarea Lucy Snowe (reflectare parțial autobiografică – autoarea, la rândul său, știa prea bine ce înseamnă durerea umană și fusese și ea studentă la un pensionat în Bruxelles) părăsește Anglia, în încercarea de a se elibera de trecutul nefericit, de a-și găsi locul în lume, dar și de a-și câștiga singură existența. Destinul o poartă către capitala cosmopolită Villette, unde devine profesoară la un pensionat francez. Aici, dorința ei de a fi independentă și ferită de suferință este confruntată cu sentimente pe care nu credea să le cunoască vreodată – gelozia, iubirea, prietenia. Neobișnuita eroină victoriană Lucy Snowe, surprinzător de actuală și astăzi prin frământările ei, prin cinismul rațional care o guvernează, dar și prin imaginația de care dă dovadă, trebuie să decidă cum va împăca rolul pe care soarta i l-a hărăzit – de femeie, lipsită de venituri, obligată să își poarte singură de grijă­ ­– cu propriile aspirații.   Atât forța psihologică a romanului, cât și modul revoluționar în care prezintă conștiința feminină au făcut ca  Villette  să fie chiar mai apreciat de critică decât  Jane Eyre . Virginia Woolf decreta că este „[... ] cel mai bun roman al lui Charlotte Brontë. Volumul apărut sub cupola imprintului Clasici ai literaturii beneficiază de traducerea Adinei Ihora și a lui Lucian Popa și este prefațat de Dragoș Zetu.