Prozatorul petersburghez Serghei Nosov (n. 1957) propune cititorului o prezentare extrem de neconvenţională a monumentelor din Capitala Nordului. Fie că e vorba de creaţii mai vechi, din perioada Rusiei imperiale, fie că sunt – încă multe dintre ele – rodul avântului entuziasmantului realism socialist, sau, după cum se spune, „opere de artă de ultimă oră, la fel de străine şi de neliniştitoare pentru conservatorii elitişti din vechea capitală rusă, monumentele prezentate oferă o satisfacţie deosebită lecturii.   Cartea nu este un ghid, un îndreptar al unor opere de artă ce împodobesc pieţe sau străzi din Petersburg. Desigur, sunt foarte bine prezentate atât cadrul istoric cât şi datele „tehnice necesare înţelegerii cât mai bune a contextului, dar prezentarea este făcută la modul extrem de subiectiv, bazându-se din plin atât pe sursele istorice, autentice, cât şi pe istoriile orale atât de cunoscute concetăţenilor.

Istorii mai vechi, istorii mai noi, toate însoţesc nişte obiective turistic-artistice care, la prima vedere, nu ar avea nimic de spus. Dar poveştile există, şi sunt extrem de numeroase şi de captivante.

În pofida stilului lejer, în spatele acestor istorii întreţesute într-un portret original şi cât mai complet (mai ales prin ancorarea atât a monumentului propriu-zis, dar şi a aventurilor acestuia în realitatea de ultimă oră – eseurile din această carte sunt din 2007, 2008), autorul a căutat cu scrupulozitate prin tot felul de surse informaţia atât de necesară. Este şi fabulaţie, dar, e şi multă realitate, sunt fapte istorice, personaje reale care au marcat cultura şi societatea rusă.

Fără îndoială, nota de originalitate o dau interpretările semiotice ale monumentelor, mai mult în glumă decât în serios. Fiecare obiectiv analizat este surprins, şi la propriu (ilustraţiile din carte sunt edificatoare în acest sens), şi la figurat, prin comentarea unor detalii sau atitudini, gesturi ale statuilor, din nişte unghiuri extrem de neaşteptate. Serghei Nosov reuşeşte parcă să dea la o parte stratul superficial al tuturor acestor monumente şi sculpturi şi să reveleze adevărata esenţă a unor structuri – multe dintre ele extrem de profane.

Dar, dincolo de poveştile pe care le spun monumentele însele, putem vedea în carte o altă particularitate: petersburghezii sunt, în cea mai mare parte, extrem de ataşaţi faţă de monumentele lor, indiferent de epoca sau de valoarea artistică a acestora. Oamenii, de rând sau nu, amatori sau pasionaţi, ştiu foarte multe detalii despre ele, sunt la curent cu soarta lor actuală şi au, în felul lor grijă de ele. Dincolo de rolul şi protecţia (sau nu) pe care o oferă autorităţile, monumentele petersburgheze au păzitorii lor, care veghează neobosit la păstrarea acestei moşteniri culturale cu care se mândresc.