Dincolo de ideea de a construi un roman ideologic, Duiliu Zamfirescu posedă trăsături de romancier, având abilitați de a construi dialogul cu naturalețe. Viața la țară și complementul său ( Tănase Scatiu ) au o schemă narativă interesantă: preocupate să sugereze, prin lentoare și previzibil, ritmul însuși al vieții, romanele beneficiază de finaluri neașteptate și violente; Viața la țară se încheie cu înfruntarea dintre Matei Dămian și Tănase Scatiu, iar cel de-al doilea roman, terminat în mod precipitat și sumbru, ni-l arată pe Scatiu sfâșiat de țărani. Deznodământul ambelor romane are nerv tocmai pentru că reușește să acopere comentariile auctoriale.