Ca un adevărat Saramago transilvănean, Leon-Iosif Grapini face un exercițiu de imaginație, de recuperare și de creare a unui spațiu magic, pierdut. Un spațiu al copilăriei și al satului transilvan în trecerea sa forțată către timpurile moderne. Un sat nenumit, utopic, în care firul narativ urmează cu umor copilăria băiatului cu ochi albaștri și bucle de aur, care parcurge evenimente aparent banale, ca prima zi de școală, primul televizor, prima vizită la oraș, prima eclipsă totală de soare sau primul film văzut la cinematograf. Totul însă are un sens ascuns.