Așa cum observă teologul Costion Nicolescu în Cuvântul înainte al primului volum, „textele lui Răzvan Bucuroiu se constituie într-un îndemn la pelerinaj, unul care să treacă și dincolo de cele vizibile, la cele de străvăzut. Mănăstirile țării sunt orarecum precum ciupercile ieșite din același miceliu subteran sau precum coralii aceluiași atol submarin. Pelerinajul la una dintre ele te face să le cauți în continuare și pe altele, surori în duh. Căci este plină țara aceasta necăjită și frumoasă și tainică, pre numele ei România, de locuri care cheamă la pelerinaj. Și dacă menirea principală a unui loc de pelerinaj este aceea de a înlesni comunicarea cu Dumnezeu, atunci trebuie observat că autorul ne face să-l însoțim și să simțim atingerea acestei supreme ținte.