Întotdeauna îmi este dificil să aleg titlul unui volum, aici am oscilat între Farmecul înclinat (sau rampant, sau bleg) al pornografiei , Farmecul electrocutat al pornografiei  (mă obsedează Buñuel de când a tăiat cu briciul ochiul unei brunete tinere și elastice, acum, datorită hipertehnologiei femeia vede în 4D, însă a ajuns țeapănă), Orgasmul sună întotdeauna de nouă ori  (alături) și Spitalul de literatură , având în vedere că-i o carte pentru copii. Saltimbancii  mi-a venit în minte datorită chemării celor mai mulți scriitori prezenți aici, pe care nu o conștientizează: sunt niște circari erotici. Și rezistenți, nici un insecticid critic nu-i distruge, devin și mai vioi dacă-s făcuți pulbere, problema e că-s lăudați. N-are importanță că au succes la public și la critica cu lampion roșu, am învățat că lumea e moartă după indecențe, în consecință indivizii scriu ca ieșiți din cavouri. Așadar, mi s-a părut că singura cale de a-i opri – măcar până la ușă – este umorul. Pare mai eficient decât usturoiul, crucea și țărușul. Deși n-aș renunța la țăruș.