Ultimul suspin al Maurului este povestea „plină de zgomot și furie a lui Moraes Zogoiby (poreclit „Maurul de către mama sa, una dintre artistele cele mai de seamă ale Indiei), a familiei și a ciudatei sale vieți care se scurge de două ori mai repede decât a celorlalți.   Prin analogie, însă, este și povestea Indiei secolului XX, cele două planuri împletindu-se pentru a crea o lume plină de personaje felurite, de pasiuni nebunești și mis­tere întunecate, de fărădelegi, de inocență și cruzime, de‑a lungul a patru generații de neguțători de mirodenii, artiști și revoluționari.   Două elemente unifică aceste aparent incom­patibile direcții în care o ia povestirea. Primul este reprezentat de Aurora Zogoiby, mama Maurului, punctul de atracție și de respingere, de fascinație și groază al cărții. Cel de-al doilea este metafora palimpsestului, imaginea care se suprapune peste o altă imagine deja existentă, textul scris peste unul dinainte. Cititorul ce ar putea obosi de ritmul dublu la care trăiește și povestește Maurul poate alege să pornească doar pe câteva dintre drumurile pe care le deschide textul.