„Firul roșu" al vieții mele e împletit, de fapt, din mai multe „fire": sensibilitatea de stânga și adeziunea față de marea literatură. Prima a căzut la noi în desuetudine, a două a ajuns mai degrabă lăudată decât citită. Sunt un personaj atipic, izolat în opțiuni „inoportune". (…)
Fără a-mi fi tăinuit vreodată evreitatea, am rămas necredincios și nepracticant. Nu m-am dezis de moștenirea iluministă laică, potrivit căreia toate religiile le inventaseră oamenii, spre a-și compensa necazurile, bolile și moartea. M-am considerat mereu ateu. Pe măsura maturizării m-am apropiat însă de înțelepciunea marilor religii, încercând de câteva ori să comentez ambele Testamente biblice. La bătrânețe mă aflu în miezul aceluiași paradox: recitesc Biblia la fiecare nouă traducere-editare, cu sublinieri conștiincioase; și, totodată, rămân convins că cele două Testamente sunt creații umane, ele și celelalte „texte sacre". Necredinciosul poate aprofunda orice fel de credință. (I. I. )