Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin.
Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor.
Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său, iar devotamentul şi iubirea faţă de acesta îl fac să fie în permanenţă măcinat de întrebări metafizice: oare-şi va mai revedea vreodată stăpânul acolo, în Tombuctu?