„Importanța operei părintelui Dumitru Stăniloae așteaptă încă să fie explicitată și evaluată pe deplin în teologia contemporană. El a creat nu numai o sinteză teologică păstrând cu grijă echilibrele gândirii teologice patristice folosind-o drept călăuză în dialogul său cu preocupările omului contemporan, ci și una care întrupează în mod unic și deplin pnevmatologia bizantină târzie, scrierile Filocaliei și teologia sfântului Grigorie Palama. Principiul unificator care ține la un loc toate aceste resurse e accentul său personalist, atent mereu să mențină înțelegerea integrală adecvată a persoanei și naturii așa cum au fost elaborate aceste categorii de hristologia post-chalcedoniană.
Folosirea intuițiilor moderne privitoare la persoană nu se face niciodată cu prețul minimalizării naturii. Într-adevăr, părintele Dumitru Stăniloae nu descalifică niciodată un aspect al teologiei sau vieții duhovnicești de dragul celuilalt. Un simț al deplinătății și integralității domină și inspiră viziunea sa teologică; ea este atotcuprinzătoare și nici un aspect al realității nu e lăsat în afara dialogului divino-uman. Studierea operei sale îmbogățește cu siguranță înțelegerea privitoare la Dumnezeu, la creație și la toate aspectele sfintei noastre credințe ortodoxe. Mai mult, scrierile sale demonstrează profunda unitate a tradiției ortodoxe dogmatice și filocalice, dintre teologie și spiritualitate în general, și din acest motiv ele oferă atât o bază, cât și un traseu pentru mersul înainte al gândirii ortodoxe contemporane. (ieromonah Calinic [Berger])