Proiect editorial apărut la 100 de ani de la nașterea lui Ștefan Aug. Doinaș   „Să îl redai publicului prin interpretare in intentio operis pe Ștefan Aug. Doinaș ‒ unul dintre poeții cei mai cunoscuți prin opera lor, cei mai necitiți, dar al căror nume este privit prin prisma simplificării și generalizării ‒ nu e tocmai ușor. Să îl iei pe un Doinaș, a cărui etichetă a devenit „baladescul cerchist, un clișeu al criticii (în multe cazuri, stereotipul asociindu-l pe poet doar cu Mistrețul cu colți de argint) și să îl oferi în lumina unei astfel de interpretări: „Am încercat să-l citim pe Doinaș printr-un anti-Doinaș, care-și reprimă biograficul într-o imagine-prezență reductibil artistică, după ce vei fi făcut deja proiecția orizonta­lității în bogăția profunzimii ei, nu doar a întinderii, în adân­-ci­mea ei creatoare (ca spațiu inconștient), înseamnă să pătrunzi, ca poet și interpret critic deopotrivă, cu teama de a nu strica ceva din funcționalitatea organică a operei lirice doinașiene. (ADRIAN LESENCIUC)   „Durata vieții nu se măsoară în ani, ci în fapte de valoare. Suntem în fiecare clipă pe o culme, deci mărginiți de o parte și de alta de abis, și, ca atare, pradă unui fragmentarism, de îndată ce simțim timpul ca fiind format din… atomi temporali. Dacă însă îl trăim ca pe un continuum, el nu este decât un permanent apel la extaz. Cineva ne cheamă de dincolo și, pe măsură ce „înghițim calendarul, percepem această chemare, din ce în ce mai limpede, singura grijă fiind aceea: Cum îi vom răspunde?  (ȘTEFAN AUG. DOINAȘ)   „Distincția față de subiectul heteronimic al unui Pessoa (lectură importantă pentru Doinaș, mărturisită ca atare) e fin trasată, ca de altfel și vecinătățile „intertextuale ale acestei poezii într‑adevăr proteice, alimentată progresiv de o bibliografie revelatoare. Toate consi­derațiile despre natura jocului, cu puncte de sprijin în reflecțiile eseistului Doinaș, sunt cele mai ample făcute până acum și se integrează în ordinea organică a interpretării. Tot așa, lectura Psalmilor este cea mai amplă și mai aprofundată dintre cele făcute până acum. (ION POP)   „Personal, cred că, în cazul lui Doinaș, al sensurilor pe care le‑a dat „clovnului, „martorului,  ar trebui optat nu pentru sensul lui Pessoa, de „ficțional („Un poet e un imaginator:/ El le‑nchipuie pe toate cele/ Până‑și face o închipuire/ Chiar și din reala lui durere – Autopsihografie), ci de disimulare ‒ o „mască mascată: care nu numai că ascunde ceea ce este, ci și simulează ceea ce nu este… Ștefan Aug. Doinaș a avut premoniția unei judecăți a urmașilor: o culpă are nevoie de un „martor. Doinaș a purtat un martor prin multe dintre poemele sale – propriul său ego, limita pe care o poate îndura, iluzia că opera poate fi un „martor, o disculpare. Paginile acestui studiu (la origine teză de doctorat) conti­nuă lu­cra­rea noastră Ștefan Aug. Doinaș. „Tiparele eterne și poetica orizontalității, publicată în 2018 la Editura Școala Ardeleană, Colecția Şcoala Ardeleană de Critică şi Istorie Literară, Cluj‑Napoca. Ele se doresc un omagiu adus poetului la aniversarea a 100 de ani de la naștere.   (GEORGE VULTURESCU)