Comedia cuvântului este generată pe fundalul social al unor trăsături etice sau fenomene general-umane: prostia, corupția, tâmpenia, vanitatea și necinstea, ba chiar și filantropia, suspiciunea și teama, ghinionul și năpasta, buimăceala și lenea. Cumplite drame sau chiar tragedii se profilează în torentul de cuvinte al personajelor, în plină comedie.
Comicul lui  Caragiale  se revarsă în satira violentă la adresa corupției din politica timpului; în ironie plină, măgulitoare, superpoliticoasă,    a propos  de „amici, în humor duios și complice când scriitorul „simte enorm simfonia destinului.