„Comunismul a pierdut partida. Comuniştii însă au câştigat-o. E ca şi cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta.
Nici un experiment comunist – cel puţin în peisajul european – nu a fost atât de special şi cu evoluţii atât de neaşteptate şi de divergente precum comunismul românesc.
Se va vedea cum ţara cu cei mai puţini comunişti a devenit ţara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărţit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinaţional într-o primă fază, comunismul a sfârşit prin a deveni ultranaţionalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fără echivalent în Europa şi comparabil (fără a-şi pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puţin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceauşescu printr-o revoluţie sângeroasă (singura de acest gen în spaţiul comunist) – împotriva lui Ceauşescu, dar nu neapărat şi împotriva alcătuirilor comuniste: într-adevăr, pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluţie anticomunistă s-a prelungit prin cea mai lentă şi mai incompletă desprindere de comunism!
Toate aceste paradoxuri au o explicaţie. Sau şi-o caută. E ceea ce-şi propune cartea de faţă: dincolo de simpla descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc. (Lucian BOIA)