Un singur cuvânt. Rămâi. Era tot ce avea el de făcut. În schimb, s-a urcat în acel autobuz și a plecat cu tot cu inima mea. M-a abandonat, lăsându-mă să cred că nu îi pasă. Și că nu merit să îi pese. Asta s-a întâmplat acum șaptesprezece ani. Am suferit teribil și m-am simțit mizerabil. Dar am mers mai departe. M-am căsătorit. Am făcut copii. Am cumpărat o casă frumoasă, într-un loc frumos. Am pornit o afacere care îmi aduce satisfacție, alături de cea mai bună prietenă a mea. Aveam tot ce îmi puteam dori. Și apoi soțul meu m-a trădat, și am fost încă o dată abandonată. Și inima mi-a fost din nou sfâșiată. Singură, înglodată în datorii despre care habar nu am avut și cu doi băieți de crescut, nu am avut de ales și am fost nevoită să mă întorc în Tennessee, în locul unde am refuzat atâția ani să revin. El nu ar fi trebuit să fie acolo. Ar fi trebuit să fiu în siguranță în acel loc, la ferma părinților mei. Și totuși, viața găsește mereu moduri în care să te surprindă. De data asta însă, rolurile sunt inversate. Decizia îmi aparține. Există o a doua șansă, dar nu știu dacă noi doi putem repara ceea ce a fost cândva distrus...