„Cred în poezie nu ca într-o profesiune, ci ca într-un miracol. Un miracol care ți-e dat sau nu. M-am considerat întotdeauna un locuitor al emoției. Întâlnirile cu poezia sunt rare. Poezia vine și pleacă. Te lasă de multe ori deznădăjduit și cu mâinile goale. S-o oprești, imposibil. E ca și cum ai încerca să păstrezi cu tot dinadinsul mireasma florii în pumn. Dar nu cunosc întâlniri mai înalte, mai disperate, mai brutale și mai serafice decât cele cu poezia. A scrie poezie: încă un mod de a te convinge că exiști. Și o faci permanent, încredințat că numai scriind poți alunga moartea la câțiva pași mai încolo. Iar când crezi că ai alungat-o, mai adânc o găsești instalată în miezul lucrurilor. (DANIEL CORBU)