„ În 1927 Whitehead a grupat, în cadrul unei teorii generale despre simboluri și funcționarea acestora, două prelegeri de filosofie a percepției și o prelegere de filosofie a civilizației. Doctrina despre percepție dezvoltată în Simbolismul. Semnificația și efectul lui se bazează pe o analiză originală a experienței, permițând depășirea empirismului clasic fără a cădea nici în scepticism, nici în idealism transcendental, întemeierea empirică a ideii de cauzalitate și redefinirea activității subiectului percepător ca sintetică, dar totuși neconstitutivă. Whitehead dialoghează astfel atât cu filosofii clasici (Descartes, Locke, Berkeley, Hume, Kant), cât și cu contemporanii săi, membri ai diverselor școli realiste din epoca edwardiană. În prelegerea de filosofie a civilizației, Whitehead subliniază rolul fundamental al simbolismului – lingvistic, artistic, ritualic, instituțional etc. – în funcționarea societăților, în menținerea identității acestora și în progresul lor spre libertate și raționalitate. Combinarea și unificarea unor subiecte atât de diferite sub aceeași categorie speculativă este una dintre mărcile distinctive ale gândirii metafizicianului Whitehead. – Bogdan Rusu