„ Securitatea, a cărei existenţă a numărat 41 de ani, a avut perioade în care personalul său a depăşit cifra de 22.000 de oameni (excludem aici numărul cadrelor din Trupele de Securitate). (…) Practic, nu a existat nici un domeniu de activitate socială care să nu fi reprezentat un obiectiv pentru Securitate. De la procesele de producţie din unităţile industriale, până la situaţia din licee şi facultăţi sau din spitale, de la foştii membri ai partidelor politice interbelice şi până la diplomaţii trimişi peste hotare, actori, jurnalişti, sportivi, magistraţi, tot şi totul trebuia cunoscut, căci „guvernul unui stat totalitar poate considera toate persoanele care nu fac parte din partidul de guvernare drept actuali sau potenţiali duşmani. Evident, nici membrii P. C. R. sau chiar unii dintre liderii partidului nu erau la adăpost de urmărirea informativă, după obţinerea aprobărilor de rigoare din partea „conducerii superioare de partid.   Lucrarea este destinată, deopotrivă, publicului larg, neiniţiat în avatarurile instituţiei, dar şi (mai ales!) cercetătorilor istoriei regimului comunist (istorici, sociologi, politologi), precum şi viitorilor specialişti (studenţi şi doctoranzi la facultăţi de profil). Nu în ultimul rând, am avut în vedere, ca public-ţintă, jurnaliştii şi reporterii din diversele mass-media, foarte interesaţi şi activi în a scrie despre Securitate, dar aflaţi, din nefericire, în numeroase ocazii, captivi ai unor şabloane de abordare şi interpretare, unele vechi de zeci de ani.   Florian Banu, Liviu Țăranu