Cum să-ți consolezi copilul care a căzut și și-a julit genunchiul? Dar prietenul cel mai bun care trece printr-o grea încercare? Cum să poți să accepți consolarea atunci când tu ai nevoie de ea? Consolarea e primul ajutor pe care-l dai sau îl primești în caz de urgență sufletească. Poate o privire caldă, o simplă atingere, câteva cuvinte… consolarea implică o relație, chiar și de moment, tact, receptivitate.
Și este o artă, care se învață. Vei pătrunde, prin intermediul acestei cărți, în lumea emoțiilor ce au nevoie de consolare, vei descoperi scriitori și gânditori ce au fost preocupați de-a lungul timpului de ea, vei afla cum să o oferi și cum să-ți deschizi sufletul spre consolarea ce-ți este dăruită.
Consolarea nu este finalul unui drum, ci un intermezzo necesar pentru ca viața să descopere o nouă cale.
„A consola înseamnă a face eforturi să diminuăm o durere atunci când nu putem schimba realitatea: consolăm o persoană îndoliată, un prieten care suferă din dragoste, un apropiat care a avut un eșec de proporții… A accepta consolarea înseamnă să acceptăm că viața poate să continue în ciuda a orice și să facem tot posibilul să menținem vie în noi credința că, într-o zi, fericirea se va întoarce. Deoarece, așa cum scria Émile Zola, „e nevoie doar de un dram de fericire pentru ca totul s-o ia de la capăt.   De altfel, nu doar cuvintele vor aduce consolare; intră de fapt în joc întreaga alchimie creată de trecutul relației dintre cel care consolează și cel consolat, de momentul ales și abia la sfârșit de cuvintele folosite... Acestea trebuie să fie simple, clare și precise deoarece suferința îngreunează receptarea lor – nu îi facem teorii despre viață celui care suferă - și trebuie spuse cu sinceritate și compasiune. Dar și cu modestie: cel care consolează nu o face în numele cunoștințelor sau experienței lui, ci al iubirii și fraternității. Christophe André