„Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere.
La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc minune o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă.
De fapt, sublimul și eroicul nu pot fi programate. Ele apar întotdeauna dintr-o provocare nebănuită a istoriei. Abia provocat astfel, un popor descoperă că există o iubire din care se poate muri și că, dacă vrea să-și recupereze in extremis patria furată, el trebuie să fie gata să-și pună în joc viața pentru a-i reda un preț. (Gabriel Liiceanu)