Folosind din nou bastonul, Luisa a lovit de opt ori peretele nișei, iar acesta s-a deschis ca o scorbură. Imaginea întrezărită mi-a amintit de holul mic, de-acasă, și de duminica primei Lumenorii. Vuietul asurzitor, provocat de furia celor două duhuri care continuau să se fugărească mugind și spumegând, transformase Tărâmul lui Okton într-un uragan. Pocnete, descărcări cu limbi de foc, urlete și curenți puternici vibrau în alvearul grotei, ca-ntr-un mic haos, greu de stăpânit.  - Balamucul ăsta va deștepta Draikonii, luați-o înainte! ne-a îmbrâncit Luisa. De o densitate copleșitoare, aerul ne apăsa piepturile, împiedicându-ne să purcedem la drum. Primii pași spre Puntea Andronica i-am făcut de parcă ne-am fi mișcat cu încetinitorul; trupul firav al mezinului se unduia în toate părțile. Ca să nu rămână în urmă, l-am tras de mâna, apoi mi l-am împins în față. - Ce-i cu circul ăsta, Lioara? Unde dracu' ne aflăm?  Mi-a venit să rad și să plâng, fiindcă în felul în care îmi pusese întrebarea am recunoscut limbuția curioasă a adevăratului Luca. - Îți promit că într-o zi îți voi povesti totul, acum însă trebuie să ne întoarcem acasă. Bastonul Luisei s-a auzit din nou lovind pereții. - Destul, duh necurat! Nu mi te împotrivi, blestematu-ți suflet se află sub puterea Asteroktei. - Hahaha! Bastarda negricioasă nu ți le-a murmurat pe toate: Steaua cu opt colțuri apune în Tenebria! a hohotit infatuat judecătorul. Cu forța Octogonului mi te-a adus aproape, iar după ce mizera creatură își va primi pedeapsa, o vei urma și tu.  - Lasă copila în pace, nu o poți ucide de două ori. Lupta-te cu mine!Înfuriată de provocare, dihania întunecată a abandonat-o pe Anila și s-a năpustit asupra Luisei. Deși talismanele ei îi slăbeau puterile, judecătorul asasin era de neoprit. Reușea să se ferească și de atingerea bățului magic, și de scheletul crucii de argint, iar când trăgea din carnea strănepoatei o făcea cu lăcomia unei jivine înfometate, în stare să-i ucidă pe toți cei care ar fi îndrăznit să se înfrupte din prada sa...