Punct contrapunct  (1928), romanul care i-a adus lui Huxley recunoaşterea internaţională, surprinde grava criză spirituală a societăţii londoneze de după Primul Război Mondial, o epocă frământată ce trădează deruta şi disoluţia lumii moderne. Conştient de iremediabila transformare a realităţii sociale şi de complexitatea universului uman, romancierul renunţă la maniera aşa-zis tradiţională de a oglindi viaţa, preferând o tehnică narativă nouă – să nu uităm că ne aflăm în plină epocă experimentalistă! – împrumutată din repertoriul celei de-a şaptea arte. Astfel, naraţiunea descriptivă este înlocuită de monologul interior, iar „acţiunea se subsumează tehnicii contrapunctice care sparge unitatea spaţială şi temporală şi transformă diacronia în sincronie. La toate acestea se adaugă muzica, însoţind aproape în permanenţă decupajul cinematografic atât de minuţios regizat.