În România, privim cu durere și consternare cum sunt „încheiate contracte ale căror clauze sunt evident nelegale, cum sute de hectare sunt „rase", cum crestele munților rămân „golașe, cum pământul „curge" la vale, cum lemnul tăiat ne este „valorificat" de/cu „sprijinul" unor firme străine „cu prestigiu, care în țara lor reciclează iar în țara noastră defrișează, cum mai ajung la DNA să dea explicații persoane „importante" etc. și nu înțelegem cum este posibil.   Lipsa unei viziuni românești în sectorul silvic conduce la imposibilitatea formulării, adoptării și implementării unor documente de politici publice adecvate. Cadrul normativ în sectorul silvic românesc este destul de bogat și încâlcit; la această reglementare excesivă se adaugă inconsecvența și incoerența legiuitorului, precum și lipsa unei corelări a dispozițiilor în domeniul silvic.   Fenomenul infracțional și contravențional în sectorul silvic au înregistrat valori destul de ridicate și, cu toate eforturile depuse de organele de aplicare a legii, măsurile întreprinse nu au eficacitatea așteptată. Exploatarea resurselor fondului forestier național a fost realizată în funcție nu de interesele naționale ci de interesele personale ale celor care dețin puterea politică ori pot influența actul de decizie.   Toate aceste neajunsuri, împreună cu altele, au generat starea delicată în care se află fondul forestier național, indiferent de forma de proprietate (publică ori privată) a terenurilor care constituie acest fond, care reclamă reflecție, propuneri, soluții și acțiune și evidențiază necesitatea și utilitatea unei lucrări care supune analizei protecția juridică a pădurilor în Uniunea Europeană.