Aurora  Liiceanu  își  recompune din fragmente  viață , din  perioada  studiilor  până   în  anii  postdecembriști , plasind  în  prim- plan   figura  fiului sau, dar  și  traseul profesional, cu  interesante   referințe  la psihologie sau la  maeștrii  cu rol formator pe  care  i-a cunoscut.   Sînt  evocate de asemenea prietenele apropiate,   experiențele   inedite  precum „ Suveică , o  fabrică  de textile unde autoarea a fost  angajată  pe un post de muncitor necalificat  după  afacerea „ Meditația   transcendentală , sau,   după  1989,   experiențele  din televiziune. Rememorarea diferitelor episoade autobiografice  prilejuiește   considerații  psihologice  mai  generale despre maternitate,   educația  copiilor, rolul prietenilor  în   viață   noastră ,   relațiile  de cuplu sau expunerea  vieții  private.