Premiul Nobel pentru Literatură 1905. Prin foc şi sabie  face parte, împreună cu romanele  Potopul  şi  Pan Wołodyjowski , dintr-o amplă trilogie dedicată istoriei Poloniei. Cu măiestria unui virtuoz, Sienkiewicz zugrăveşte una dintre cele mai frămîntate perioade din istoria medievală – răscoala cazacilor şi a ţăranilor ucraineni de pe cuprinsul Poloniei –, surprinzând nu doar evenimentele, ci şi o întreagă paletă de virtuţi şi pasiuni omeneşti. Deşi de cele mai multe ori consemnează evenimente istorice autentice, iar unele dintre personaje au existat în realitate,   Prin foc şi sabie  este mult mai mult decât o cronică de epocă, împletind în ţesătura sa meşteşugită istoria unei prietenii aparent indestructibile între fraţi de arme şi o poveste de iubire cum puţine se întîlnesc în literatura universală. „Oamenii se mişcară, un vifor învioră parcă mulţimea de oşteni, apoi se iscară deodată murmure. Cuvintele Vine oastea! zburară ca o săgeată de la un capăt al întăriturilor la celălalt. Luptătorii începură să se îmbulzească, să se împingă, să se frămînte. Murmurul aici creştea, aici se potolea, toate mâinile făceau streaşină ochilor, toate privirile erau aţintite cu încordare în depărtare şi inimile băteau să se spargă. Se uitau cu toţii, ţinându‑şi răsuflarea, pradă îndoielii şi nădejdii. Deodată, sub arcul multicolor sclipi ceva care devenea tot mai limpede; ieşea din ceaţa depărtărilor, se apropia din ce în ce mai mult şi se vedea din ce în ce mai bine, până când, în cele din urmă, se arătară pâlcuri, stindarde, tuiuri, apoi o pădure de steguleţe şi ochii nu se mai îndoiră; erau oşteni.