„Viața în acest timp, ca o perfidă ursitoare din baladele lui, i-a luat pe rând măcinișul energiilor zilnice. Coșbuc s-a risipit înainte. Munca lui literară, tumultoasă la început a urmat într-o continuitate neîntreruptă. A tradus Aeneida, l-a atras fluviul larg al lui Homer cu splendorile lui întinse. A scris Povestea unei coroane de oțel și Războiul nostru pentru Neatârnare tâlcuit pe înțelesul tuturor. Spirit militant, a început să-și propage credințele în reviste pe cari le-a redactat alături cu alții. Literatura pe atunci apărea ca un apostolat. Scriitorul credea în misiunea lui de reprezentant ales al unui neam, el se ivea pe arena de luptă de câte ori o mare problemă preocupa mulțimea. Pleiada Caragiale, Delavrancea, Vlahuță, dispărută prea devreme dintre noi, într-o nobilă solidaritate răscolea valuri agitate în opinia publică, păstrând însă pe seama scrisului un respect religios, menținând totdeauna scrupulele onestității artistice și prestigiul de atelier. Coșbuc se frământă alături de ei. [... ]
Noi stăm smeriți în fața geniului creator al neamului, care și-a răscumpărat cu jertfe actul de justiție de care s-a împărtășit, și acum, când stăruie înaintea noastră umbră lui Gheorghe Coșbuc, îi închinăm și ei cuvintele scrise pe mormântul marelui florentin în biserica Santa Croce: Onorate Paltissimo poeta!
(Octavian GOGA)