O  bănățeancă ,   născută   în   Tomești  de  Timiș ,   își   așază  la  începutul   cărții  de debut un celebru  cântec  rusesc, grafiat  în  litere slavone, strecurând,   ca  o obsesie, o realitate ficționată, cu iz rusesc, uneori  într -un joc de  cuvinte , cum ar  fi  RASputin, alteori cu  secvențe  din  piața   centrală  din  Chiși n ău , doldora  și   ea  de aerul rusesc sau  mai  exact sovietic,   încât ,   privindu -i ‘ și  portretul de pe  coperta   patru  a  cărții ,   ești  tentat  să  spui  că   ai  de a face cu o  poetă  de dincolo de Prut sau chiar cu o  rusoaică   convertită  la aerul  sas   al   pieței  din Sibiu,   și  el plutitor prin poemele  sale , sau la  malurile   Begăi , pline de  trandafiri , ori prin  București ,   capitala   europeană  excedată de aerul balcanic  urât  mirositor  ca  bocancul unui  cerșetor .   Nonșalanța   îmbinată  cu un soi de lehamite  furată  de prin filmele americane,   noutățile  sau reportajele apoetice,   fuga  prin texte  croșetate   parcă  pe  site -uri sau blog-uri, densitatea  stărilor  poetice mereu ratate ,   în   stil  douamiist, confesiunile  făcute   nimănui   și  tuturor, dar în primul  rând   sieși , toate la un loc fac din  cartea  poetei  Moni  Stănilă  –  postoi parovoz .  confesiunile dogmatistei  – o  prezență   editorială  mai  mult   decât   remarcabilă .