Subiectul lucrării de faţă priveşte Politica României faţă de Problema palestiniană în perioada cuprinsă între anii 1948-1979, accentele principale urmând să cadă asupra relaţiilor cu grupările palestiniene care au întreținut legături cu reprezentanții români, fără însă a părăsi contextul arab oriental. În ceea ce ne privește, considerăm că nu se poate vorbi de o distanțare a Palestinei de țările arabe vecine. Dimpotrivă, în aceste țări, ca urmare a evoluțiilor interne, se pot identifica situații chiar de interiorizare a luptei pentru eliberarea teritoriilor palestiniene, ceea ce explică de ce am acordat pe parcursul materialului atenție deosebită și Siriei, Egiptului sau Iordaniei. Am ales ca dată de debut 1948 pentru că este anul când se fixează utilizarea sintagmei  Problema palestiniană  și când a avut loc unul dintre evenimentele centrale ale istoriei palestinienilor: crearea statului Israel, ceea ce, din varii motive prezentate mai pe larg în capitolele următoare, a dus la absența/dispariția statalității pentru comunitatea palestiniană.