O infernală combustie internă a unei lumi mistuite de suferință se revelă într-o viziune plutonică, scrutătoare de abisuri, unind reveriile htoniene ale voinței (răzbunare, revoltă, vizionarism), nazuința eliberării de sub tirania nopții (mesianismul), cu turbulența vulcanică a apei violente și puterile focului purificator. Sub aspectul de poezie socială, patriotică sau politică, numai aparent limitată la situația Ardealului de până la 1918, stă aprins rugul unui vizionarism ce răsfrange suferința asupra întregului univers. In ceea ce are mai durabil și mai profund, poezia lui Octavian Goga descinde din zona plutonicului eminescian, de unde "auzi eterna lumilor durere" (ca în poemul Înviere din volumul Ne cheamă pământul ).