Aflu, acum, recitind studiul lui Radu Sorescu, lucruri noi despre biografia lui Petre Ţuţea şi despre ideile sale. Nu-i place Platon, nu-i plac nici oamenii de sistem, are păreri în toate domeniile şi le formulează mai totdeauna în propoziţii provocatoare. Politiceşte, este întâi ţărănist şi vituperează dur pe liberali şi liberalismul de mântuială din timpul său, devine, apoi, un om de stânga (se zvoneşte despre el că umbla pe străzile bucureștene prin 1933, ţinând în mână – ostentativ – Pravda). Înființează împreună cu Petre Pandrea revista Stânga, după care, împreună cu mulţi din generaţia sa, o virează spre extrema dreaptă.  La bătrâneţe, după dura experienţă carcerală, se arată total sceptic în privinţa politicii. Nu vrea să mai audă de ea şi îşi regretă trecutul. Moare ca un mistic convins, ţinând cursuri de morală şi de filosofie de existenţă tinerilor care vor să-l asculte. Noica, spre deosebire de prietenii săi din Occident, consideră că, publicându-şi scrierile (câte pot fi), filosoful socratic îşi strică legenda. Eugen Simion