Sfîrşit de decembrie 1989 în mărunta localitate minieră Suruleşti, unde inginerul Valer Negrea-Negrescu fusese detaşat din Bucureşti, în urma deciziei luate de personajul malefic şi omnipotent, nemuritorul Neculai Crăciun. Detaşarea sa este în realitate o formă acoperită de detenţie politică, prin domiciliu forţat. Pretextul este acela de a ridica un zid la gura minei de uraniu, exploatată prin anii ’50 de prietenii de la Răsărit şi părăsită de ceva vreme. Inginerul participă la luarea cu asalt a Direcţiunii fostei mine şi în urma acestei acţiuni revoluţionare se alege cu un bolovan greu şi misterios, ascuns în seiful directorului minei. Este cadoul libertăţii despre care nu ştie nici cum, nici la ce foloseşte, ca de altfel toţi cei care au participat la Revoluţie. E o pehblendă – oxid natural de uraniu – lucioasă şi întunecată la culoare, de o radioactivitate extremă.
Permafrost  reprezintă cheia ficţională, metafora revelatorie pentru săptămîna care a urmat căderii regimului dictatorial comunist din România, o săptămînă care trebuia să fie una a alegerilor şi a clarificărilor, dar care a fost una a confuziei şi a jocului înşelător de oglinzi. Nimic nu este ceea ce pare în acest spaţiu şi timp. Pentru că permafrostul – pămîntul veşnic îngheţat – este cea mai rea dintre căile de supravieţuire ale omului. Uneori e singura cale. Alteori, o chestiune de destin.