Sensuri și paradoxuri multiple se ascund în acest roman mascat, cu destule straturi, și unul dintre cele mai ironice vine din faptul că supratema imbecilității – atribuită explicit (și înșelător) lui Svejk, un fel de prototip al idiotului național – se aplică mai degrabă tuturor celorlalte personaje, de la generali și judecători până la preoți sau plutonieri. „ Nu știu dacă în această carte voi izbuti să redau ceea ce am vrut. Faptul că am auzit pe unii oameni, tratându-se reciproc cu: Ești prost ca Svejk, mărturisește oarecum contrariul – declara autorul după apariția primului volum, care a scandalizat mentalitățile și bovarismele identitare din epocă. Ambiguitatea plutește din plin asupra figurii lui Svejk și e greu de precizat până unde merge prostia și de unde începe abilitatea personajului de a deturna orice discurs, de a-l devia prin pălăvrăgeală și, practic, de a-l pulveriza.