Acest  Pelerin rus  anonim călătorește de peste 150 de ani prin lume, păstrând aprinsă lumina candelei numite  Rugăciunea inimii.  Prin povestirile sale, depănate mai întâi pe teritoriul Imperiul Țarist și apoi în întreaga lume prin traducerea acestei cărți, vocea lui dezvăluie cu pioasă blândețe tehnicile mentale, de respirație, de concentrare interioară și practică neîntreruptă a rugăciunii așa cum au fost folosite timp de secole în mănăstirile de la Sfântul Munte Athos.
Sub forma a șapte povestiri de profundă evlavie creștină, împărtășite în cel mai colocvial grai de secol XIX, această carte este intrarea în studiul învățăturilor din  Filocalia. Mărturisirea unui pelerin  are darul de a trezi în cititor vocea inimii care murmură ușor o singură rugăciune,  simplă dar biruitoare:  Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!
Celor  care caută  un mod de a  introduce  cu candoare  în viața  de zi cu zi dimensiunea unei inimi adunate constant  în rugăciune și  efectele unei astfel de  practici  meditative  creștine   această  carte le aduce  răspunsul la întrebarea : „CUM?   „ Rădăcina, capul și puterea tuturor patimilor și lucrărilor din om este iubirea de sine, care e înnăscută. Acest adevăr este întărit cu multă limpezime de ideea de bază și obștească a autoconservării. Orice dorință, orice întreprindere, orice lucrare omenească au drept țintă satisfacerea iubirii de sine, căutarea propriei fericiri. […] o firească trezire spre rugăciune este cerința iubirii de sine, care cu multă greutate își atinge țelurile sale. Cu cât omul propășește mai puțin, dar are în vedere fericirea proprie, cu atât mai mult dorește, cu atât mai puternic își revarsă dorința în rugăciune și se îndreaptă cu cererea celor dorite către cauza necunoscută a tuturor celor ce există. Prin urmare, iubirea de sine înnăscută este stihia principală a vieții, este pricina fundamentală care îl îmboldește pe omul firesc spre rugăciune.   „Stai singur și liniștit ,   pleacă - ți  capul,   închide  ochii,   răsuflă ușor și închipuie - ți că   privești   în  propria-ți  inimă .   Adună în  inimă toate  gândurile din  sufletul  tău .   Răsuflă și  zi:  Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!   Fă rugăciunea mișcând ușor  buzele  sau rostește -o  în  minte.   Încearcă să  alungi de  la ține  toate celelalte  gânduri . Fii  liniștit , fii  răbdător și  repet-o  cât poți  de  des.   „ Trăirile lăuntrice, pline de dulceață, ce se ivesc în vremea rugăciunii, cât de plăcute sunt ele pentru sufletul nostru. Aceste simțiri sunt: dulceața care izvorăște din inimă; căldura plăcută și lumina ce se revarsă în lăuntru; încântarea negrăită; bucuria, pacea, liniștea adâncă, fericirea cerească, mulțumirea de viață, care ne sunt insuflate prin lucrarea rugăciunii.