„ Atmosfera pentru care Ioan Lazăr manifestă predilecție este una romantică, derivată din misterul câmpiei nesfârșite, din pitorescul unor obiceiuri populare, din dogoarea pasiunilor erotice... Tema care revine frecvent, aproape obsesiv, este aceea a poveștii de dragoste nerealizate. În secvențe de scurtă durată, derulate alert, prozatorul ne lasă să întrevedem mari drame. De o atenție aparte se bucură din partea lui Ioan Lazăr personajele feminine, care ni se întipăresc nouă, cititorilor, în minte. Un asemenea personaj este Iosefina din Ploaia cade neîncetat (cea mai bună bucată din volum, înrudită prin natura tensiunii epice cu Năpasta lui I. L. Caragiale). Deși ocupă mereu prim-planul atenției prozatorului, chipurile lor păstrează expresii indescifrabile... Povestea de dragoste are aproape de fiecare dată drept ramă descrieri de natură. Scriitorul pictează peisajele într-o pastă fosforescentă, stranie, făcându-le să pară desprinse dintr-un basm. Alex Ștefănescu