Un preot trebuie să fie născut sau să devină mare. Nu trebuie să aibă nimic josnic, mediocru; ci de-a pururi trebuie să fie deasupra tutror vulgarităților. Asemenea coloanelor de susținere, preotul trebuie să aibă în toate înălțime și soliditate, pentru a susține și împodobi Biserica. Ce face adevărata înălțare a unui suflet? Desprinderea de lucrurile vulgare; nu numai năzuințe, ci și alipire de tot ce este nobil și mare; mărinimia, disprețul față de tot ce este murdar, grosolan, îngust, meschin. S-avem curaj s-o spunem fățiș: este încă multă josnicie în privirile și simțămintele noastre. Egoismul – iubirea exagerată de sine, care te izolează de lume; lenea, care te împiedică să faci binele pe care-l vrei. Dacă am vedea binele pe care-l puteam face și nu l-am făcut, suferințele pe care le puteam ușura și din lene nu le-am ușurat, ne-am îngrozi – nestatornicia, care începe tot și nu termină nimic, care se dezgustă de tot ce a început, care nu lasă în urmă decât ciorne, fără formă... Fiecare om are defecte personale, care-l împiedică să facă binele pe care l-ar putea face. Lucru principal: să ne studiem pe noi înșine și să ne cunoaștem aceste defecte, apoi să nu le cruțăm. Să ne cunoaștem dușmanii lăuntrici, deghizați și ascunși și să luptăm împotriva lor toată viața. (Extras de la pagina 251)