Puţin mediatizată, bistriţeanca Ana Dragu ( Păpuşa de ceară , Editura Charmides, 2008) este totuşi o voce lirică dintre cele mai remarcabile, situată undeva la graniţa dintre poezia „deprimistă a Ruxandrei Novac şi butaforiile baroce ale fantaştilor din familia spirituală a lui Teodor Dună, Dan Coman sau Claudiu Komartin. O fantezie „bolnăvicioasă, urmărită obsesiv de imaginile de descompunere dă consistenţă tablourilor apocaliptice ale Anei Dragu, iar vizionarismul „negru se suprapune perfect în poemele ei peste o mişcările unei conştiinţe traumatizate, care a privit până în adâncimile cele mai înfricoşătoare ale neantului. Textele din  Păpuşa de ceară  se articulează astfel cât se poate de convingător într-un „tratat de descompunere elaborat cu mijloacele poeziei, iar autoarea lor ne convinge că este o poetă în înţelesul deplin al cuvântului, căreia comentatorii fenomenului literar ar trebui să-i acorde atenţia cuvenită. -  Octavian Soviany