Ediție multilingvă. Traducători: Virgil Stanciu (în limba engleză), Dumitru Țepeneag (în limba franceză), Ernest Wichner (în limba germană), Danilo De Salazar (în limba italiană), Szántai János (în limba maghiară). Proiect editorial apărut sub egida Fundației Culturale „Archeus Baia Mare și recomandat de SINTEZA, revistă de cultură și gândire strategică.
„M-am întrebat adesea de unde vine farmecul foarte special și inconfundabil al poemelor sale, ce anume le face imponderabile și copleșitoare în chiar aceeași clipă. Ei bine, vizualizând prelung „poveștile depănate de poeme – s-a vorbit despre epicitatea/narativitatea lor concret-halucinatorie – am găsit un corespondent nu doar în personaje cu anxietăți dostoievskiene (cum spune Soviany), ci un pas mai departe, în vechile basme rusești repovestite de Pușkin și Tolstoi, în Serile în cătunul de lângă Dikanka, gogoliene, dar mai ales în filmele cu irizări zglobiu-întunecate, minuțios-fantastice făcute în seama lor. Există acolo acea gureșenie hâtră, mucalită, prefăcută, căci sângerând în taină, gata să se încontreze amical cu diavoli și îngeri, apelând la același instrumentar diminutival, la familiaritatea parșivă și devastatoare a lumilor de jos și de sus proprie și vechilor cântece maramureșene, de pildă. O luciditate extremă și înalt reflexivă, de om cu lecturi în biblioteci selecte, căreia i se revelează adâncimi atât de îngrozitoare, de virgine, adică nemaipovestite, încât alege să le traducă în lucruri mici și iluzoriu controlabile. E un fel de haz de necaz, o naivitate voită și apăsată a tablourilor care să țină în frâu, într-un stand-by cât de cât securizant, confortabil, descoperirile abisale. În costumație de moșneag cu barbă, cu un zâmbet inocent-atoateștiutor în colțul gurii, cu mlădieri/măscări bahice ale trupului și ale vocii, Ion Mureșan lovește repetat sub centură toate comodele tabieturi ale contemporanilor. Asemeni mujicilor siberieni – repet, cei descriși în cărțile/filmele copilăriei mele, cu nas roșu, priviri alunecos-hipnotizante, vorbind în dodii și în legănări de ritm înșelătoare, tropotind pe loc, în spații minuscule, dar având acces la stepe nesfârșite –, Ion Mureșan construiește impecabile, negre scenarii introspective, pe care le regizează în pozitiv, le răsucește și le dichisește pentru a putea fi transpuse în spectacole publice, larg acceptabile. Irina Petraș