A fost un poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936.
Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul G. Top la revista umoristică Belgia Orientului (1904); a publicat și la alte reviste: Duminică, Spiruharetul, Revista noastră, Revista ilustrată, Sămănătorul, Neamul românesc literar. În 1909 publică în Viața românească parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul (1908) lui A. Mirea (prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu (cu care Întreține o interesantă corespondență), îl cheamă la lași (1911), ca subsecretar de redacție la Viața românească.
Subsecretar, apoi secretar de redacție la Viața românească , aflată sub influența lui Ibrăileanu, Topîrceanu cunoaște și colaborează cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.
Între 1912 1913, împreună cu M. Sevastos publică revista Teatrul.
La lași încearcă să-și termine studiile de filozofie, dar este mobilizat și participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Întors la lași, redactează împreună cu Sadoveanu revista însemnări literare, până la reapariția Vieții românești (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu prietenul meu, poetul. Volumele sale se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie.
În anul 1934 începe în Revista fundațillor regale, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938).
În 1936, este ales Membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista Însemnări ieșene ca un ultim efort creator.