„ Roman al unei biografii-eșec pe fondul unei tragedii mondiale, precum și al unei obsesii chinuitoare,  Pădurea spânzuraților  nu face parte dintre creațiile în proză reconfortante. Pline de cruzimi, omoruri, mizerie umană și suferințe,  Ion  și  Răscoala  rămân totuși romane optimiste, deschizătoare de speranțe. Între aceste două capodopere, cea de a treia,  Pădurea spânzuraților , face figură aparte: este romanul unei obsesii morbide și, până la urmă, funeste. Nicio rază de speranță nu se ivește după întoarcerea ultimei pagini. – Mihai Zamfir