„Vremea e mai leneşă la noi decât în alte părți de lume. . Constatarea lui Mehmet relevă o forma mentis de nuanţă orientală, altă tensiune decât în Baltagul, unde sensul căutărli urmelor era ascendent. In Ostrovul Lupilor, ritmul e descendent, apropiat eşecului, de unde mâhnirea devenită sistem. Sub semnul aceleiaşi drame a morţii, la nivelul aceleiaşi indeletniciri pastorale (intr-un caz la munte, în altul in orizont euxin), sângele vărsat cere intervenţia sancţiunii etice, conflictul din pustie ftind reductibil la caleva fraze. Răzvrătitul Aii, fiul sărmanei Eitun, vrea facă „rânduială intre popii turci, poliţie şi mitocani", dar finalmente bandit - el cade sub glonţut lui Marcu Sârbul, in moara de vânt a acestuia. La rându-i, ucigaşul se prăbuşeşte impuşcat de lovan, vărul lui, întemniţarea pe nedrept lovind pe Mehmet, „econom de oi" la Caranasuf (... )„.