Mă feresc să spun că e unul dintre cei mai sau printre cei mai importanți poeți, nu pentru că n-ar fi, ci pentru că toți o spun și pentru că nu îl văd ca pe Iaru-pe-un-piedestal, ci pe Iaru ca om, și poezia lui pentru mine este umană, cu tot ce implică umanitatea: răzvrătire, istericale, mult râs, mici delicii-bijuterii, glume de prost-gust, pasiuni și regrete, o bătaie prietenească pe spate de trezește-te, ba, dracului!, ghidușii, cârdășii și complicități la care chiar te simți părtaș, chiar dacă nu ai trăit în niciunul dintre actele orchestrate - reale sau imaginate, dar mai mult reale. Mă face să simt că este o butaforie inclusiv democrația, că realitatea pe care ne-am dorit-o ne-a înșelat amarnic, că ne rotim în același cerc al unei istorii din care nu pricepem nimic; știm cu toții că poezia poate demasca asta și trebuie să o facă. (Livia Ștefan)