Adevărul este că  Hotel Europa ,  Pont des Arts  și  Maramureș  constituie o trilogie substanțială, printre cele mai bune scrise la noi după 1990. D. Țepeneag încearcă aici, și trebuie să spunem că reușește, să dea consistență romanului postmodern românesc, chiar dacă naratorul său crede că postmodernismul nu-i decât o iluzie, „o vocabulă nătângă și disperată. Poate fi, negreșit, și așa, în cazul lui D. Țepeneag este însă altceva: o formulă primitoare, un roman de idei (inclusiv de idei despre tehnica romanescului), un roman care neagă convențiile literaturii, propunând în cele din urmă alte convenții, în fine, o narațiune liberă în care intră și istoria imediată (cu ipochimenii și evenimentele ei reale), și ficțiunile unui prozator inventiv, eretic, cultivat, obsedat de fantasmele onirice…  Eugen SIMION   Ţepeneag şi Dimov sunt, după cum am constatat, creatori lucizi, ei ajung inevitabil la teoria care precedă si însoţeşte creaţia. În România, într-o epocă totalitară, sinuoasă, ce le este ostilă şi chiar le interzice conceptul literar, cei doi […] practică teoria ca travaliu în aparenţă secund. Cel mai perseverent, în teorie, este D. Ţepeneag, căruia, de la început, de altfel, chiar Dimov îi recunoscuse rolul de teoretician.  Marian Victor BUCIU