„Protagonistul din  Ochiul  pare desprins din paginile lui Gogol sau Dostoievski: un mic-burghez chinuit, care încearcă în zadar să-i impresioneze pe membrii mai bine situați ai cercului de emigranți din care face parte. Cu elementele sale de existențialism presartrian și variațiunile pe tema dublului, acest mic roman, după cum îl numește Nabokov, este una dintre cele mai mari izbînzi ale epicului de la  Benito Cereno  a lui Melville sau  O coardă prea întinsă  a lui Henry James. (Roy Johnson) „Relația dintre conștiință și realitate ocupă un loc central în creația lui Nabokov. Conștiința este ceea ce asigură unicitatea individului și conexiunea lui cu realitatea, dar ea este limitată de moarte sau pierderea memoriei, iar  Ochiul  explorează în profunzime aceste limite, întrucît Smurov, naratorul, caută cu disperare o soluție de evadare dintr-o realitate în care se simte claustrat. Însă, în loc să-și folosească puterea imaginației pentru a conferi propriei existențe culoare și viață, Smurov creează un univers alternativ, uitînd că nu putem păcăli moartea, iar această izolare autoimpusă va face ca realitatea să-i pară cu neputință de îndurat. ( The International Fiction Review )