Viziunea artistică a Floricăi Musicescu tindea spe ţeluri înalte, iar pentru a le atinge, spiritul ei cercetător se afla în permanente căutări. În ciuda respectului, vecin cu teama, pe care-l insufla, elevii o căutau în număr tot mai mare; dincolo de carapacea severităţii, se întrezărea nu numai un profesionist de mare valoare și probitate, ci și un suflet de adâncă și dezinteresată generozitate. Mărturie a încrederii depline de care se bucura până la cel mai înalt nivel al societăţii din România interbelică stă și faptul că i-a fost încredinţată educaţia pianistică a tânărului principe Mihai... Pentru Dinu Lipatti, „Florica Musicescu este departe de a fi o virtuoză, dar este cea mai bună profesoară pe care am cunoscut-o, și ei îi datorez totul. Am avut mulţi alţi profesori ulterior; am fost elevul lui Alfred Cortot, dar știu, și nu voi uita vreodată, tot ce îi datorez Floricăi Musicescu, care m-a ţinut sub tutela ei autoritară timp de atâţia ani.