„Nuvelele îl anunţă oarecum pe viitorul romancier şi sub raportul artei compoziţiei. Nu se fac nicăieri lungi şi obositoare introduceri în vederea pregătirii conflictului, nici descripţii suplimentare menite să completeze ceea ce conflictul propriu-zis al nuvelei nu poate scoate la iveală. Personajele apar din primele rânduri în plin zbucium sufletesc […], iar în momentul final, fixând un punct maxim al intensităţii dramatice, se lipseşte de orice explicaţii ulterioare […]. Aceste calităţi ale artei sale, Rebreanu le va dezvolta considerabil în marile lui romane sociale, Ion, Răscoala şi Pădurea spânzuraţilor, lucrări care constituie piatra de temelie a romanului românesc.                                                                                                                               Ovid S. Crohmălniceanu