În cel mai recent roman al lui José Manuel Fajardo, Numele meu este Jamaica (2010) un bărbat şi o femeie, profesori universitari care se cunosc demult, se întâlnesc cu ocazia unui congres la Tel Aviv şi petrec pentru prima oară o noapte împreună. Cu această poveste aparent frivolă începe un labirint de aluzii literare şi de referinţe istorice, în momentul în care bărbatul, Santiago Boroní, îşi declară răspicat o nouă identitate, afirmând că se numeşte Jamaica şi că este evreu. Relatare a unei crize existenţiale profunde, provocate de doliu, romanul este în egală măsură o meditaţie despre contradicţiile societăţii moderne, despre sacrificiu, intoleranţă şi libertate.