Aceia dintre români care se jenează cu istoria ţării lor fie nu o cunosc, fie au o impresie falsă despre istoria altora, fie ambele la un loc. Preocuparea noastră principală, astăzi, nu trebuie să fie înfrumuseţarea (sau înnegrirea) trecutului, ci construirea unui viitor mai bun.
Istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre întâmplări petrecute odinioară. În acest volum, „odinioară este însă mai recent, așa că mulți dintre noi l-au trăit măcar în parte nemijlocit, inclusiv autorul.   Povestea începe imediat după cel de Al Doilea Război Mondial, cu împrejurările în care România a intrat în sfera intereselor sovietice, pierzându-și, pe rând, ca într-un scenariu bine pus la punct, partidele politice, libertățile cetățenești, suveranul, cultele religioase și tot ceea ce amintea de vechea orânduire. Continuă cu izbânzile de moment ale regimului comunist, cum ar fi instalarea aparatului represiv, crearea unui limbaj nou, industrializarea și urbanizarea țării – ambele discutabile din perspectivă istorică –, mărirea și decăderea unor corifei ai politicii culturale. Iar încheierea aduce declinul și prăbușirea regimului, dimpreună cu a conducătorului său.   Așadar, o poveste la care am participat și în care nu ne simțim confortabil, dar pe care trebuie să o cunoaștem şi să o acceptăm. Fiindcă nu putem evada din istoria noastră.