La 4 dimineața, când citeam cartea Cătălinei Stanislav, singura mea frustrare era că nu am cu cine împărtăși entuziasmul. I-am scris repede prietenei mele Raluca, singura cu care pot vorbi la ora aia (pentru că stă în Saigon): Doamne, a scris fata asta o carte superbă. De mult nu am mai citit o poezie care să-mi placă atât de mult: atât de matură, de profundă, de fucking sexy. Perfectă. – Elena Vlădăreanu  Cui i se vorbește atât de răspicat și elocvent în poemele astea? Sub pretextul unor relații eșuate și zile triste pe internet, al neputințelor, guilty pleasures, political beliefs, al unor referințe pop culture pe care le prelucrează în intimitatea baricadată de ecran, o fată își face portretul. Nu o întrerupe. – Deniz Otay  Superbă colecție de instantanee post-despărțire, trase în pub-uri prost luminate, la întâlniri aranjate prin aplicații de ales oameni, ori înapoi în confortul unui dormitor de-acum prea strâmt pentru sexul de rutină. Foarte rar am întâlnit în poezia românească un discurs atât de sincer, până la debutul Cătălinei Stanislav – hiperconștientă, vocea fetei etern îngrijorate din  Nu mă întrerupe  te bântuie ca nicio alta. – Ruxandra Gîdei (4fără15)