Carol al IX-lea a fost unul dintre cei mai dezastruoși regi ai Franței. La douăzeci și doi de ani, ca să îi facă pe plac mamei lui, Caterina de Medici, a ordonat masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care avea să îngrozească o Europă întreagă. Într-o singură noapte, din porunca lui, sunt uciși zeci de mii de hughenoți. Copleșit de monstruozitatea crimei sale, tânărul rege se va cufunda treptat în bezna nebuniei. Fugărind cerbi pe coridoarele Luvrului, bătând monede false ca să umple vistieria goală a unui regat măcinat de războaie religioase, nu va face decât să adâncească problemele Franței prin deciziile sale catastrofale. Moare la douăzeci și trei de ani, transpirând sânge prin toți porii, urât de toți și fără să fi înțeles evenimentele pe care le-a trăit.

Într-o lectură modernă a acestui episod dramatic din istoria Franței, Jean Teulé reconstruiește portretul unui rege abia ieșit din adolescență, capricios și infantil, chinuit de responsabilitatea care apasă pe umerii lui, cerșind dragoste maternă, dar întrezărind comploturile pe care le țese împotriva lui însăși cea care ar fi trebuit să îl îndrume spre o glorie eternă.